• Xi Jinging și Joe Biden au avut o discuție „sinceră și amănunțită” în timpul căreia președintele chinez și-a avertizat omologul său american să nu „se joace cu focul” cu privire la Taiwan.
  • Președintele chinez Xi Jinping i-a spus președintelui Statelor Unite, Joe Biden, că este crucial pentru ambele părți să respecte principiul unei singure Chine.
  • Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre criza ucraineană, Xi reiterând poziția de principiu a Chinei în această chestiune.

Președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping au avut joi o convorbire telefonică în calitate de lideri, iar Xi a avertizat că nu trebuie să se ,,joace cu focul” în legătură cu Taiwanul, în timp ce cresc îngrijorările legate de o posibilă vizită pe insula revendicată de China a președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, potrivit Financial Times.

„Cei care se joacă cu focul ajung să fie arși”, i-a spus Xi lui Biden, citat de agenția de știri Xinhua. „Sper că partea americană înțelege pe deplin acest lucru”, a adăugat el.

Presa de stat chineză a declarat că Xi i-a spus lui Biden că Statele Unite ar trebui să respecte „principiul unei singure Chine” și a subliniat că China s-a opus ferm independenței taiwaneze și amestecului forțelor externe.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Potrivit agenției de stat, „cei doi președinți au simțit că conversația lor telefonică a fost sinceră și amănunțită”.

Președintele Joe Biden i-a spus joi lui Xi Jinping din China că politica SUA cu privire la Taiwan nu s-a schimbat și că Washingtonul se opune ferm eforturilor unilaterale de a schimba status quo-ul sau de a submina pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, a spus Casa Albă, scrie Reuters.

Cine îndrăznește să separe Taiwanul de China va isca un război

Beijingul a emis avertismente din ce în ce mai mari cu privire la repercusiunile în cazul în care Pelosi – democrată, ca Biden – vizitează Taiwan, o mișcare care ar fi o demonstrație dramatică, deși nu fără precedent, a sprijinului SUA pentru insulă, care spune că se confruntă cu amenințări militare și economice tot mai mari din partea Chinei.

De altfel, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, după o întâlnire între ministrul chinez și omologul său american la Singapore, a avertizat în iunie că China „nu va ezita să înceapă un război” dacă Taiwanul își va declara independența.

„Dacă cineva îndrăznește să separe Taiwanul de China, armata chineză nu va ezita nicio clipă să înceapă un război, oricare ar fi costul”, a spus Wu Qian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării chinez, citându-l pe Wei Fenghe.

Relațiile dintre China și Statele Unite au fost tensionate, cele două mari economii având neînțelegeri pe mai multe teme, de la Taiwan și drepturile omului până la activitatea militară a Chinei din Marea Chinei de Sud.