• Navalnaya devine președintele Fundației pentru Drepturile Omului din New York.
  • Navalnaya a jurat să continue lupta împotriva lui Putin începută de Alexei Navalnîi.
  • Autoritățile din Rusia nu au catalogat-o încă drept „agent străin”, dar Kremlinul a criticat-o cu câteva ocazii.

Yulia Navalnya, văduva regretatului opozant rus Alexei Navalnîi, a spus luni că va continua lupta lui Alexei împotriva lui Putin prin noua sa funcție de președinte al Fundației pentru Drepturile Omului din SUA (HRF), scrie Reuters.

HRF, cu sediul în New York, a anunțat luni că a numit-o pe Navalnaya ca președinte al Fundației, preluând funcția de la fostul campion mondial la șah și critic al Kremlinului, Garry Kasparov. Fundația furnizează ajutor umanitar în Ucraina și rulează campanii împotriva liderilor autoritari din întreaga lume.

Alexei Navalnîi, numit în timpul vieții de Kremlin drept „un extremist sprijinit de SUA”, a murit la 47 de ani într-o închisoare arctică, în februarie.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Navalnaya, care are doi copii cu Navalnîi, l-a acuzat pe Putin de crimă, acuzații respinse de Kremlin ca fiind „nefondate”.

Navalnaya a jurat după moartea soțului ei să continue misiunea pe care el a început-o, iar de atunci s-a întâlnit cu liderii lumii și le-a sugerat să implementeze mai multe sancțiuni care ar pune capăt actualului sistem politic din Rusia.

„În calitate de martoră la amenințarea pe care dictatura o joacă la adresa celor dragi nouă, sunt profund onorată să preiau funcția de Președinte al HRF”, a spus Navalnaya în declarația HRF.

Pe X, Navalnaya a anunțat, în rusă, că numirea ei va permite Fundației Anti-Corupție (ACF), pe care Navalnîi a fondat-o, să joace un rol important în investigații și în organizarea muncii activiștilor.

„Vom implementa tot ce se poate ca să luptăm împotriva lui Putin, ca să luptăm pentru frumoasa Rusie din viitor”, a spus ea.

„Cel mai important lucru pentru mine este să continui munca lui Alexei. Colaborarea cu HRF ne va ajuta pe mine și pe echipa mea să facem asta”.

Autoritățile din Rusia nu au catalogat-o încă pe Navalnaya drept „agent străin” – o etichetă pusă celor pe care încearcă să-i stigmatizeze.

Kremlinul a făcut o serie de afirmații la adresa ei, modeste la număr, spunând că prezența ei în afara Rusiei înseamnă că și-a pierdut legătura cu rușii și cu pulsul propriei sale țări, o idee pe care Navalnaya a respins-o imediat.

Citește și