alephnews Vezi versiunea web

Zelenski a declarat, după discuția telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, că „Europa trebuie să fie la masa negocierilor”

Diana Nechita · 18 mart. 2025, 19:17

Zelenski a declarat, după discuția telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, că „Europa trebuie să fie la masa negocierilor”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți, după discuția telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, că Europa trebuie să fie la masa negocierilor”, transmite Sky News.

„Condițiile de încetare a focului ale lui Putin arată că Rusia nu este pregătită să oprească războiul. Solicitarea lui Putin de a opri ajutorul american și partajarea informațiilor urmărește să ne slăbească. I-am sunat pe președintele francez și pe cancelarul german după încheierea convorbirii Trump-Putin”, a spus Zelenski.

„Europa trebuie să se afle la masa negocierilor, iar tot ceea ce ține de securitatea Europei ar trebui decis împreună cu Europa”, a spus Zelenski, în timp ce viitorul țării sale era discutat fără el de către liderii Rusiei și SUA.

Volodimir Zelenski, care efectuează o vizită în Finlanda, nu s-a referit în mod direct la discuția dintre Trump și Putin.

Acesta a călătorit împreună cu soția sa, prima doamnă a Ucrainei, Olena, iar președintele a declarat că discuțiile s-au axat pe sprijinul pentru apărare, investițiile în producția ucraineană de arme și integrarea europeană a Kievului.