• Președintele Volodimir Zelenski a refuzat întâlnirea programată între el și președintele german Frank-Walter Steinmeier
  • Sub protecția anonimatului, un diplomat ucrainean a transmis că legăturile strânse dintre Steinmeier și Rusia, din ultimii ani, nu pot fi ignorate
  • Germania a militat constant pentru punerea în aplicare de către Ucraina a Acordului de la Minsk, în favoarea Rusiei.

Președintele Volodimir Zelenski a refuzat întâlnirea programată între el și președintele german Frank-Walter Steinmeier.

Sub protecția anonimatului, un diplomat ucrainean a transmis că legăturile strânse dintre Steinmeier și Rusia, din ultimii ani, nu pot fi ignorate

Cu toate acestea, Volodimir Zelenski îl invită la Kiev pe cancelarul german Olaf Scholz, potrivit ambasadorului ucrainean în Germania, Andrii Melnik

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Kievul le reproșează germanilor legăturile strânse cu Vladimir Putin, dar și cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, precum și presiunile puse pe Ucraina dupa anexarea peninsulei Crimeea în 2014, potrivit Kyiv Post.

Germania a militat constant pentru punerea în aplicare de către Ucraina a Acordului de la Minsk, în favoarea Rusiei.

Președintele Germaniei a fost, mult timp, susținător al apropierii Occidentului de Rusia

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, spunând că sprijinul acordat ani de zile gazoductului Nord Stream 2 a fost „o greșeală clară”.

Steinmeier, fost ministru de externe sub cancelarul Angela Merkel, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că el și alții trebuie să recunoască, în mod onest, ce au greșit.

„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost, în mod clar, o greșeală”, a spus el, potrivit Reuters.

„Am eșuat în a construi o casă europeană comună”, a declarat Steinmeier. „Nu am crezut că Vladimir Putin va îmbrățișa ruina economică, politică și morală completă a țării sale de dragul nebuniei sale imperiale”, a adăugat el.