• Zelenski își dorește să negocieze direct cu Vladimir Putin, pentru ca războiul din Ucraina să se încheie cât mai repede.
  • Acesta susține că negocierile sunt singura modalitate prin care tensiunile pot ajunge la final.
  • Zelenski a mai adăugat că, dacă Ucraina ar fi fost admisă mai devreme în NATO, Rusia nu ar fi invadat.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus duminică, în cadrul unui interviu acordat exclusiv pentru CNN, că este „pregătit pentru negocieri” cu președintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă acestea vor eșua, „ar însemna un al treilea război mondial”.

„Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit pentru asta în ultimii doi ani. Și cred că, fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război. Cred că trebuie să folosim orice format, orice șansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitatea de a vorbi cu Putin. Dar, dacă aceste încercări eșuează, asta ar însemna că acesta este un al treilea război mondial”, a spus președintele Ucrainei.

Zelenski a mai adăugat că, dacă Ucraina ar fi fost admisă mai devreme în NATO, Rusia nu ar fi invadat. „Aş dori să primesc garanţii de securitate pentru ţara mea, pentru poporul meu. Dacă membrii NATO sunt gata să ne vadă în alianţă, atunci să o facă imediat, pentru că oamenii mor zilnic”, a mai spus președintele Ucrainei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Zelenski și armata ucraineană continuă să lupte


Întrebat cum rezistă în timpul războiului, Zelenski a spus pentru CNN că „face exact tot ce fac toți ceilalți din Ucraina”– rezistă. „Ne-am alcătuit echipa pentru a ne apăra țara, așa că mi se pare că o persoană nu are nevoie să se transforme în altcineva. Acest lucru este important atunci când poți fi doar tu însuți, când sentimentele tale sunt reale și ești foarte sincer cu poporul tău. Deci rezist destul de bine”, a mai spus Zelenski.

„Mă culc cu aceste informații despre copiii care au fost uciși și continuăm să ne rugăm pentru a preveni noi pierderi de oameni, dar până acum nu am atins aceste rezultate”, a mai spus președintele Ucrainei.

Momentan, nu există nicio bază pentru o întâlnire între preşedintele rus Putin şi preşedintele ucrainean Zelenski ce va avea loc atunci când vor exista progrese semnificative în negocierile dintre delegaţiile de la Moscova şi de la Kiev. Este poziţia purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov.

„Progresul în negocierile de pace nu este atât de mare pe cât ar fi trebuit”, a spus el, adăugând că „Rusia este pregătită să lucreze mai repede la negocieri decât partea ucraineană”.