alephnews Vezi versiunea web

Zelenski și Trump vor avea o nouă întâlnire la Casa Albă, vineri. Președintele SUA ar putea trimite Ucrainei rachete Tomahawk, care pot lovi Rusia în adâncime

Sandu Maria · 13 oct. 2025, 18:55

Zelenski și Trump vor avea o nouă întâlnire la Casa Albă, vineri. Președintele SUA ar putea trimite Ucrainei rachete Tomahawk, care pot lovi Rusia în adâncime

Trump îl va întâmpina din nou pe Zelenski la Casa Albă, vineri, pentru a discuta modalități de încheiere a războiului și de a-l determina pe Putin să accepte negocierile, scrie Financial Times.

Întâlnirea – confirmată de trei surse – va fi a treia întrevedere a lui Zelenski cu Președintele american la Casa Albă de când și-a reluat mandatul în ianuarie și a doua după conflictul neașteptat din februarie, în Biroul Oval. Relațiile dintre Trump și Zelenski s-au îmbunătățit considerabil pe timpul verii, pe măsură ce Președintele american a devenit tot mai frustrat de refuzul lui Putin de a pune capăt războiului din Ucraina.

Trump și Zelenski au purtat mai multe convorbiri telefonice în weekend, discutând despre posibilitatea ca aliații NATO să cumpere rachete Tomahawk fabricate în SUA pentru Kiev – o armă cu raza lungă de acțiune care ar extinde capacitatea de lovire a Ucrainei până la Moscova și dincolo de aceasta – și despre cum să pună capăt războiului Rusiei.

Duminică seara, Trump a declarat reporterilor că SUA ar putea trimite Ucrainei rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune dacă Putin nu va accepta un acord.

„Dacă acest război nu se va termina, voi trimite Tomahawk-uri. Tomahawk-ul este o armă incredibilă, foarte ofensivă. Și, sincer, Rusia nu are nevoie de asta”, a spus Trump.

Zelenski a declarat că rachetele Tomahawk „ar putea întări Ucraina și îi poate face pe ruși să se gândească de două ori”.

Astăzi, o delegație ucraineană condusă de șeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Yermak, și de prim-ministrul Iulia Svyrydenko, a pornit spre Washington pentru o săptămână de discuții cu omologii americani. Discuțiile vor începe marți.