Angajații care se vaccinează pot primi până la trei zile libere. Care sunt condițiile

Zile libere pentru angajații care se vaccinează

Angajaţii pot cere o zi liberă plătită, de la locul de muncă, pentru fiecare doză a vaccinului împotriva COVID-19, conform unei legi adoptate la sfârşitul lunii iulie.

Mai exact este vorba despre Legea nr. 221/2021 pentru modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:

Beneficiază de ziua liberă şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi, scrie ZF.

Ziua liberă se obţine în baza adeverinţei de vaccinare eliberate potrivit legii. În situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, beneficiarii zilei libere au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

Exit mobile version