• Guvernul socialist spaniol a prezentat marţi un proiect de lege care ar impune un prag procentual minim de 40% pentru prezenţa femeilor în executiv şi paritatea sexelor pe listele de candidaţi în alegeri.
  • Textul de lege, prezentat în ajunul zilei de 8 martie, ar impune un prag similar pentru consiliile de administraţie ale marilor companii şi ale organismelor profesionale.
  • Guvernul lui Pedro Sanchez numără 14 femei ministru şi numai 8 bărbaţi.

Guvernul socialist spaniol a prezentat marţi un proiect de lege care ar impune un prag procentual minim de 40% pentru prezenţa femeilor în executiv şi paritatea sexelor pe listele de candidaţi în alegeri, potrivit presei franceze.

Textul de lege, prezentat în ajunul zilei de 8 martie, ar impune un prag similar pentru consiliile de administraţie ale marilor companii şi ale organismelor profesionale.

Este vorba despre un pas important către egalitatea efectivă” în „organele de decizie ale ţării noastre” , care va permite trecerea de la recomandări” la obligaţii” şi va sparge plafonul de sticlă” de care se lovesc femeile în instanţele puterii, a argumentat titulara Ministerului Economiei, Nadia Calvino, ea fiind numărul doi în guvernul condus de premierul Pedro Sanchez.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Pentru a feminiza viaţa politică, acelaşi proiect de lege prevede impunerea unei parităţi efective pe listele de candidaţi la alegerile locale şi naţionale, cu o alternanţă a sexelor astfel încât femeile să nu fie împinse la coada listei.

Cât despre prezenţa minimă a femeilor în consiliile de administraţie ale marilor companii, pragul de 40%, deja aplicat în Finlanda, Franţa şi Norvegia, corespunde obiectivului fixat recent de Parlamentul European pentru feminizarea consiliilor de administraţie la orizontul anului 2026.

Proiectul de lege propus de socialiştii spanioli mai trebuie aprobat de parlament, dar nu este clar dacă aceasta se va putea întâmpla înaintea alegerilor legislative programate la sfârşitul anului, scrutin la care conservatorii sunt acum favoriţi în sondaje.

Guvernul lui Pedro Sanchez numără 14 femei ministru şi numai 8 bărbaţi. Sub conducerea sa, Spania şi-a consolidat statutul de ţară aflată în avangarda feminismului, adoptând anul trecut o lege care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta putând fi considerat viol, după ce în timpul unui alt guvern de asemenea cu orientare progresistă a fost adoptată în 2004 o lege care introduce diferenţa de gen ca circumstanţă agravantă a violenţelor. Anul acesta a fost adoptată şi o lege care permite concediul menstrual”.