Ziua Iertării

Am stat, la Sighet, lângă Elie Wiesel – la nici un kilometru și la doar câteva zeci de ani distanță…

La apusul zilei de astăzi, va începe cea mai sfântă dintre sărbătorile iudaice, Yom Kippur („Ziua Iertării”). Mai sunt câteva ore până vom ști dacă suntem iertați și dacă vom primi o bună înscriere în Cartea Vieții.

Poemul liturgic al acestei zile este Unetane Tokef („Să mărturisim [sfințenia acestei zile]”): “(…) În această zi măreția lui Dumnezeu se arată pe un tron din iertare și adevăr/ (…) El înscrie, el numără [virtuțile și viciile]/ El cântărește [faptele], el semnează [verdictul]”.

Cântecul lui Leonard Cohen (fie-i amintirea o binecuvântare) își are inspirația în acest poem lituregic. Dar și în legenda conform căreia, în a șaptea zi a Sărbătorii Corturilor (anul acesta începe pe 25 septembrie și ține pînă pe 2 octombrie), din cer cad bilețele de hârtie pe care stă scris sfârșitul fiecăruia dintre noi.

… Din cărțile lui Elie Wiesel am înăvățat tot ce trebuie să știu ca să mă pot descurca în Galut Hadibur („Exilul Cuvântului”), lumea noastră unde “cuvântul nu mai acoperă sensul pe care îl adăpostește”. Wiesel a fost, fără să știe, rabi (literal, „învățătorul meu”). De când sufletul lui și-a început călătoria spre Olam Haba (Lumea Ce Va Să Vină), parabolele lui ies încă și mai des din rafturile minții mele.

M-a învățat că „Dumnezeu scrie în ebraică și râde în idiș”.

Mi-am amintit de curând (ascultând un solilocviu despre adevăr și sens), un episod povestit de Wiesel, în care dascălul său, maaarele erudit Saul Lieberman, unul dintre cei mai străluciți talmudiști din toate timpurile, s-a confruntat cu o altă somitate, profesorul Gershom Scholem:

„Invitat să țină o conferință la Seminarul teologic evreiesc, Scholem este prezentat, bineînțeles, elitei intelectuale newyorkeze de prestigiosul rector al acestui seminar, profesorul Lieberman. Iată cum: <Doamnelor și domnilor, îl cuoașteți desigur pe profesorul Gershom Scholem. El este cel care deține, la Universitatea Ebraică din Ierusalim, catedra de misticism. Ce este, așadar, misticismul?>. Se întrerupe, înainte de a adăuga cu o mină serioasă: <Misticismul este… nonsensul>. Se poate imagina stupefacția sălii. Oamenii se privesc unii pe alții. Lieberman așteaptă ca șocul să se atenueze și continuă: „Doamnelor și domnilor, nonsensul este nonsens, dar istoria nonsensului este erudiția și cunoașterea>. În engleză, fraza este mai percutantă: Non-sense is non-sense, but the history of non-sense is scholarship”…