Putin intră în istorie. Dar istoria nu are nicio vină pentru asta. Pentru că istoria, așa cum a fost ea scrisă de la începuturile ei a oferit mai mult loc vărsătorilor de sînge, decît născătorilor de pace. Asistăm la un moment în care cei potențial înfrînți, adică poporul Ucrainei, își aruncă cuceritorul în partea sîngeroasă a istoriei. Alături de ceilalți criminali ai ei.

Putin e cel mai rostit nume în ultima vreme pe planetă. A stîrnit un război. E socotit de unii bolnav. Dar nu este. Deține controlul, nu numai asupra sa, ci și asupra țării sale, pe care a tîrît-o în infern, pentru a-și hrăni propriul orgoliu. El nu aparține prezentului. Putin trăiește încă în plin război rece, în care e angrenat cu toată dedicația jurămîntului său kaghebist de pe vremuri. Trăiește într-o altă epocă, o epocă în care oameni ca el nu mai încap și nu mai au sens. Putin nu are sentimente, care să-i poată fi citite pe chip. E deja un om de marmură, încă în viață. E o statuie anacronică, inadecvată la realitate. Trăsătură specifică dictatorilor. Nu mă îndoiesc că Vladimir Putin a crezut ceea ce a transmis trupelor sale. Anume că intervenția specială în Ucraina e pentru a o elibera de neonaziști și drogați. Că poporul îi va întîmpina cu flori. Nu a fost așa. Putin s-a înșelat, pentru că nu crede în forța națiunilor și în democrație.

Problema lui Putin nu e beția puterii, ci faptul că a încremenit în timp. A rămas tînărul kaghebist care vedea căderea zidului Berlinului, pe care a trăit-o ca și prăbușirea URSS-ului. Nu le-a putut uita, socotindu-le lovituri imperialiste. Acum, vede o nouă cădere, de astă dată a obsesiei sale, de renaștere a vechii puteri a imperiului sovietic. Putin e o fiară rănită, care varsă cît sînge poate. Nu-i mai pasă nici măcar de istorie, cu atît mai puțin de judecata contemporanilor. Dar istoriei îi va păsa de el.