În 15 noiembrie anul trecut, ne-a întâmpinat uimitoarea ştire că o curte judecătorească a Serbiei a condamnat la un an și jumătate pe Dușan Pârvulovici, român din Valea Timocului. Nu putem să ne prefacem că nu ştim cărei împrejurări avem a atribui măsurile aspre ale guvernului sîrbesc. Au avut un motiv destul de puternic de a i se intenta românului un proces criminal.

Dușan Pârvulovici a fondat în 2006 Consiliul Național Român Vlah, a trezit sufletul româneasc din Serbia de Răsărit, cu 300.000 de inimi, care astăzi încă își strigă încă durerea către Țara-Mamă. Noi aci în Țară mai avem nouă zile spre a ne sărbători cu fruntea sus unirea noastră, a Moldovei cu Țara Românească. Și spun amar: Nu elementele moi ca ceara, care cedează fără murmur oricărei întipăriri, nu indivizi mânaţi de interese mici şi lesne de îndoit după vânt, nu capete cari se pleacă cu înlesnire ori în ce parte, numai puternică să fie, ci inima neînfrântă, rătăcită fie chiar, este temelia puterii unui stat. Ori, se vede că statul românesc e pe cale de a-și pierde temelia. Dacă glasul nostru va fi auzit, ne permitem a aduce aminte că România, abstrăgând de la înrudirea naţională cu Românii timoceni, comite o crimă istorică. Abaterea lui Dușan Pârvulovici care a dus la trimiterea acestui erou la închisoare e un act patriotic, sancționat prin delăsarea statului român.

Dacă guvernul de la București și prezidentul țării și-au lăsat în fapt simţirile inimei în paragină, urmînd numai interese personale, a se târâi înaintea puternicilor zilei şi a săruta mâna care-i loveşte, atunci desigur că acte de rezistenţă ale românilor de peste hotare n-ar avea loc defel şi-ar fi o dovadă puternică că graiul românesc e pe moarte, lovit și fără apărare. Ceea ce, chiar de e în chiar interesul vecinilor, n-o putem nici crede și nici admite defel. Drept urmare, cerem: prezidente, trezește-te! Guvern român, ia act! Cereți eliberarea lui Dușan Pîrvulovici!