Unele firme verifică temperatura angajaţilor la fiecare intrare şi iesire din clădire.
  • Unele firme verifică temperatura angajaţilor la fiecare intrare şi iesire din clădire
  • Angajaţii îşi dezinfectează mâinile înainte de intrarea în fiecare încăpere
  • Multe călătorii de business în state afectate de noul virus sunt anulate

În România sunt companii care au luat-o înaintea statului cu măsurile de prevenţie împotriva răspândirii coronavirusului. Guvernul abia desface ofertele pentru termoscannere, chinezii de la Huawei şi indienii de la Genpact au adoptat proceduri de prevenţie pentru mii de angajaţi din Bucureşti şi Cluj.

Angajaţilor li se măsoară temperatura la fiecare intrare şi ieşire din clădire. Ei trebuie să se dezinfecteze pe mâini atunci când trec dintr-un birou în altul. Compania trimite angajaţii în carantină dacă au venit recent din zonele afectate de coronavirus, iar viitoarele călătorii de business sunt puse sub semnul întrebării. Este situaţia cu care se confruntă cei 2.000 de angajaţi ai companiei chinezeşti de tehnologie Huawei.

În primul rând am procurat toate materialele necesare pentru angajaţii noştri şi am început să avem de două ori pe săptămână întâlniri cu managerii echipelor pentru a monitoriza oameni care călătoresc între China şi Europa. Noi monitorizăm 100 de angajaţi care au călătorit în China, deoarece a fost festivalul chinezesc al primăverii în urmă cu o lună. La întoarcere, s-au aflat  în carantină cel puţin două săptămâni pentru a ne asigura că toată lumea este în siguranţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
spune George Zhang, CEO Huawei România

Şi Genpact, o companie din domeniul serviciilor de externalizare, a luat o măsură similară pentru cei aproape 90.000 de angajaţi pe care îi are la nivel global, dintre care 3.500 sunt în România.

Acordăm o atenţie specială practicilor generale de igienă, depistăm angajaţii care au călătorit în regiuni unde au fost raportate un număr semnificativ de cazuri confirmate pentru simptome şi rugăm pe oricine cu simptome asemănătoare gripei să solicite asistenţă medicală imediată. În plus, am suspendat toate călătoriile internaţionale către şi dinspre aceste regiuni şi limităm toate celelalte călătorii critice pentru afaceri, transmite Genpact România.

Alte companii si-au anulat preventiv zborurile in zonele afectate. Este cazul companiei italiene de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group.

Câţiva dintre managerii companiei urmau să meargă la training în Italia, lucru care nu se va mai întâmpla. Totodată, aveam o sesiune de vizite din partea managementului care a fost, la fel, anulată din acest motiv, spune Lidia Pleniceanu, director de vânzări Gi Grup.

Şi Foodpanda, o platformă de comenzi online de mâncare, recomandă clienţilor să opteze pentru plata cu cardul ca măsură de prevenţie pentru coronavirus. Totodată, compania le-a oferit curierilor geluri de dezinfectare.

Liderii din business spun ca iau toate măsurile de preventie şi nu îşi întrerup activitatea.

Nu, noi nu ne gândim, pentru moment,  la aşa ceva.Dacă situaţia externă o va impune la un moment dat, cu siguranţă că vom lua în considerare, spune Veronica Cristea, manager resurse umane Huawei.

Coronavirusul a infectat aproape 90.000 de persoane la nivel global, iar mai mult de 3.000 au murit. În România sunt două cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar mai mult de 8.000 sunt în carantină.