• Dacă îţi era dor de un anternament în sala de fitness, află că de pe 15 iunie se redeschid sălile de sport
  • O parte dintre măsuri s-au anunţat deja, dar ordinul oficial cu regulile complete va fi public pe 10 iunie
  • 90% dintre respondenţi voiau să se redeschidă sălile de fitness, arată un sondaj al Asociaţiei Române Fitness&Wellness

Gabriel abia aşteaptă să vină ziua de 15 iunie, după o pauză de 3 luni. A făcut chiar şi un sondaj, iar 90% dintre respondenţi îşi doreau ca sălile de fitness să se redeschidă. Dacă vrei să mergi la sală după 15 iunie, trebuie să respecţi mai multe reguli.

Gabriel crede că măsurile comunicate până acum sunt aberante şi speră ca pe 10 iunie guvernanţii să anunţe măsuri logice şi practice: „Sperăm să nu fie acestea regulile oficiale şi complete. Nu văd de ce nu putem face duş. Este tocmai în spiritul de a ne dezinfecta, de a pleca curaţi. Foarte multe săli au softuri şi putem identifica câţi sunt în sală, câte persoane au plecat, cine a vizitat“. 

Acesta nu exclude varianta să limiteze timpul pe care clienţii îl petrec la sală: „Da, este posibil să impunem un anumit timp. Ne-am gândit la maximum 90 de minute de persoană. Zicem că este suficient ca să îşi termine antrenamentul“. 

Clienţii sunt nerăbdători să revină la antrenamente. Uite câteva păreri: „Sperăm să dea drumul. Aşteptăm cu nerăbdare. Eu veneam de la serviciu, direct de la birou aici şi mă simţeam foarte, foarte bine la terminarea antrenamentului“, „Este foarte aşteptată redeschiderea. Atunci când vezi lume care se antrenează, care vorbeşte, care face acelaşi lucru ca tine, e clar că o să te motiveze mult mai tare să te ţii de treabă.  

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT