Să ai o țară așa frumoasă, cu o natură fructuoasă,
Advertisment
Roasă de neglijență e o treabă rușinoasă.
Așa bogată, variată, dar neprotejată,
E păcat… dar e și o cunoscută dată
A noastră, a României, acest petic de pământ
Cu munți, văi, podișuri, zăcământ,
Cu lacuri, râuri, cascade, fluvii, mare,
Cu tot către ce are românul chemare…
Că tare-i mai place pădurea, codru’,
Se face frate cu el, îi scrie poezii, sobru,
Casă a haiduciei, avanpost în război,
Loc de izbânzi, liniște sau plimbări în doi,
Pădurea e parte din istoria noastră
Dar, azi, pădurea e într-o stare foarte proastă,
Defrișări ilegale, sau legale dar imorale,
Pe zone imense din parcuri esențiale,
Gunoaie aruncate, zone întregi sufocate,
Mafii ale lemnului, tacit lăsate,
Să ia bucățică cu bucațică din verdele hărții…
Pentru viața românului pădurea-i coperta cărții.
Cine plantează un copac știind că n-o s-apuce
Să se odihnească la umbra lui, până se duce,
Abia ăla-i om care a înțeles sensul vieții,
Pădurea nu tre’ să trăiască doar când scriu poeții!
Gândindu-mă că de ceva vreme s-a trecut de la „Ce te legeni codrule…” la „Bă, aici nu erau copaci!?”
Cosmin Dominte – om care ar vrea ca expresia „nu vezi pădurea de copaci” să rămână doar un eufemism actual nu o expresie arhaică de domeniul basmului
Recomandări
Partenerii noștri