Ți-am dat un mărțișor, ca să-mi fii izvor,
De dor, în zile fără sens și nopți fără sonor,
Zbor prin lume cu gândul, tot timpul,
N-aveam nicio stație până să-ți văd chipul…
Tu ești roșu aprins că-mi aprinzi tot,
Eu sunt albul senin care apare lângă foc,
Unu-i iarnă, altu-i vară,
Suntem cu rândul, cum le vezi pe sfoară,
Azi îngheț eu și topești tu,
Mâine, invers, și tot ești tu,
Și tot sunt eu, și ne completām,
Și când stăm lejer și când alergăm.
Mă fură când l-ai prins la încheietură,
Viață ușoară sau dură, te pup pe gură
Și fac loc pentru iubire, săpând în ură.
Te îngheț în minte și te fac sculptură,
Acum e gata, diferiți dar uniți,
Uneori draci și alteori sfinți,
Ne împletim, ca firul, într-o spirală de armonie,
Unim contrastele și… să trăim ce o să fie.
Fi-mi-ai mărțișor și purta-mi-ai noroc!
Fi-ți-aș la fel și eu, fără echivoc!

Cu fus la purtător,
Cosmin Dominte – țesător care se bucură pentru fiecare fir împletit cu destin împlinit.