Se zice „Hristos a înviat!” – ” Adevărat a înviat!”
Și am relaționat, știind exact ce am anunțat:
Învierea ritualică a Fiului Domnului.
Religia pune speranță în sufletul omului,
Dar cât mai e credință și cât e obicei?
Cât e sacrificiu și cât e „de ochii mei”?
Vremurile se schimbă, omul caută și acum,
Sens în viață, motive să fie bun,
Să se conecteze cu astralul, cu semenii săi,
Să găsească spiritualul pe diverse căi…
Câtă însemnătate mai are acest eveniment,
Dacă anu’ trecut, în Constanța, un așa moment,
A fost mutat de arhiepiscop, după bunul plac,
Și Iisus a mai înviat o dată, la program fixat?
Mai exact, la 5 săptămâni după Paștele Ortodox,
Pe motiv că n-au fost enoriașii, iată paradox:
Deci au fost chemați că fără ei nu învia?
Sau Învierea nu-i a Lui ci pentru ei era?
Confuzi mai sunt mesagerii Lui pe Pământ,
Confuz și omul ce caută sens într-un cuvânt.
Eu îl caut în mine, îl găsesc în amintire,
În familie, tradiție, uneori la mănăstire,
Dar știu că omu’-i om și credința e credință,
Și știu că drumu’-i lung, spre pace, de la suferință,
Și mai știu că nu-i nevoie de aur pe edificiu,
Ca să-l găsim prin iubire și sacrificiu.

Cu gândul că Dumnezeu nu-i un ritual ci o undă de speranță,
Cosmin Dominte – om care când îți spune „Hristos a înviat!” spune de fapt că speră să găsești în suflet tău acel ceva de care ai nevoie ca să învii și tu și să trăiești curat, mai departe.