La câte tragedii avem, pe metru pătrat,
Te-ai fi așteptat să nu fim tot găini fără cap.
Strigăm „huă, vinovații!”, se dau declarații,
Apoi fac baie de PR toți indignații
Și după, se uită, se trece mai departe,
Iar oamenii pățiți rămân fără dreptate.
Alte 3 vieți pierdute inutil,
Ca să ne amintim ce deja știm:
Suntem incompetenți, neputincioși,
Fără coloană, rușinoși și vicioși,
Dăm palme televizorului, legăm orice cu sârmă,
Când vasul merge strâmb, dăm cu pumnii în cârmă,
Pasăm responsabilități, cârpaci de meserie,
Cad clădiri pe noi, gunoi și murdărie,
În spital iei boli, legea e jucărie
Și orice se întâmplă, nimeni nu știe.
Ni se pare normal, undeva în subconștient,
Incidentul „Victor Babeș” – un alt accident.
O altă greșeală, o altă scăpare,
O altă zi în care pierd cei fără apărare,
O altă pagină dintr-o carte, deja stufoasă,
Numită „Mori de mâna României și nimănui nu-i pasă!”

Întrebându-mă, oare când o să ne săturăm de a fi în halul ăsta?
Cosmin Dominte – am ajuns atât de tare de râsul lumii, încât am început să murim din asta.