Deși omul e mic și pitic,
Simte că are lumea la un click.
Și-a ridicat orgoliul cu un cric
Trăind după deviza „Și ce dacă stric?”.
Nimic din ce am construit nu controlează
Repercusiuni, acțiuni și ce urmează
Să se întâmple, din lipsă de respect,
Față de casa noastră și ce efect
O să aibă prăpastia creată, din uitare,
A ce e planeta pentru noi, în dezvoltare.
E mama, e casa, e zeița supremă,
Și nu-i o zeiță cu păr vâlvoi ce poartă trenă,
E originea, punctul zero, big bang,
Și, cum o tratăm, se întoarce, bumerang,
În rang, fie vorba, noi nici nu existăm,
Noi doar vizităm și nu știm cât stăm.
Cu fiecare rotație, în ax, pe care o face,
Desface firul timpului, minuțios, și tace,
Ne poartă prin vastul univers cu grație
Atentă la cer, soare, aer, apă, respirație.
A văzut multe: ere glaciare, lupte,
Extincții, catastrofe, plăci tectonice rupte,
Vieți scurte, vieți lungi, coliziuni, progres,
De la parameci la homo sapiens în exces,
Știe absolut tot și nimic nu o surprinde
Nici măcar omul ce, deși n-o deține, o vinde.

Amintindu-vă că „Salvați planeta!” este un mod voalat de a spune „Hai să ne salvăm de noi înșine!” pentru că ea mereu va fi dar noi o să dispărem dacă-i stricăm echilibrul,
Cosmin Dominte – fiu de-al ei.