A început să joace tenis când era cât fileul, dar înainte de asta bătea mingea cu băieții, la Constanța, în fața blocului. Și așa cum spunea Stere, tatăl ei, un copil care joacă fotbal învaţă foarte repede şi tenisul. Când o vezi pe teren nu se poate să nu-i remarci energia, și acel tip de agresivitate pozitivă, pe care antrenorii o observaseră încă din Simona Halep vorbește despre ea cu sinceritate și dezinvoltura. Și în ciuda celebrității orgoliul e că și inexistent.
Advertisment
N-ai fi zis că a fost un copil liniștit, introvertit. În plus, emotiv. Emotivitatea și-a păstrat-o de-a lungul anilor, dar a invățat să-și controleze emoțiile negative, căci cele pozitive sunt de fapt, o binecuvântare, mai ales când te afli de o parte a fileului, și când oamenii sunt alături de tine.
Dacă nu ai succes înseamnă că nu ești destul de bun, iar dacă nu ești destul de bun înseamnă că trebuie să muncești mai mult, spune Simona. Înainte de orice, perseverență și tenacitate. Și un talent uriaș. Iubește atât de mult tenisul, încât, la recomandarea medicilor a suportat o operație de micșorare a sânilor. Dimensiunea bustului îi provoca dureri uriașe de spate, iar asta ar fi împiedicat-o să mai apară pe teren.
Recomandări
Doar așa poți să joci și să câștigi 22 de turnee WTA dintre care cele mai importante Grand Șlam – Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019. Retragerea din tenis nu o sperie, pentru că o asociază cu maternitatea. Acela vă fi momentul în care se vă dărui, încărcată de glorie, celor dragi.
Și numărul unu mondial și una dintre cele mai bogate jucătoare din lume inseamnă, după cum spunea unul dintre antrenorii ei, Ioan Stan, să fii urmarită de noroc. Dar, alaturi de noroc, și-a dorit cu tot sufletul, cu țoață puterea ființei ei, să joace. Și așa a reușit să transforme bucuria de a juca în meseria de a trăi.
Partenerii noștri