Ia să vezi. Lacrima florii de primăvară…

An de an, ziua asta aduce bucurie.

Străzile sunt pline de bărbați ori băiețandri cu brațele pline de flori, de cadouri.

De la cei cu părul alb, până la copiii de grădiniță, toți sunt dominați de un singur gând, să le bucure pe femeile din viața lor.

Preocupați, febrili, cu zâmbet larg sau mai ascuns, caută să ajungă degrabă la mame, neveste, iubite, profesoare, educatoare, colege, ca să le bucure cu o floare.

E doar ziua lor !

Nici ele, femeile, nu sunt altfel.

Fie că recunosc sau nu, sunt conectate la această zi cu emoție și cu așteptarea bucuriei inimii de primăvară.

Anul ăsta însă…

Mie mi-e greu să vorbesc sau să scriu despre zâmbetul femeii îmbujorată de sentimentul propriei sărbători, de ofranda bărbaților.

Milioane de femei plâng acum pentru că le sunt omorâți bărbații, tați, soți, iubiți, copii.

Sute de mii dintre ele și-au părăsit casele și pribegesc cu averea în două sacoșe și cu copiii în brațe.

Ele speră că bărbații pe care i-au lăsat acasă sau plecați pe aiurea, toți cu arma-n mână în loc de flori, vor supraviețui.

Speranțele multora, vor fi în van.

Ofranda din acest an a bărbaților lor e chiar viața.

Anul ăsta, această primăvară a lacrimilor de femeie e un anotimp nedrept și monstruos.

De aceea mi-e greu să vorbesc ca despre o sărbătoare în această zi.

Chiar dacă femeile din viața noastră sunt în siguranță iar noi, bărbați sau băiețandri, le vom oferi o floare, lacrima acestei primăveri ne îneacă.

Dac-aș fi NATO, aș trimite câte un avion cu flori peste Kiev, peste Harkov sau Mariupol.

Aș trimite unul și deasupra Moscovei.

Să ningă cu flori…