A trecut un an de la debutul „gripei banale”, pe care o anunța cu ton agasat, Președintele.
Advertisment
Una dintre cele mai intervenție neinspirata intervenții ale excelenței sale, s-a consumat atunci, în Februarie anul trecut.
Murphy zice într-una din legile sale, că eroarea din enunț, se regăsește în concluzie. Asa a fost. lupa
Recomandări
Acum o sută de ani, străbunicii au trecut prin pandemia gripei spaniole.
Situația era și mai cumplită.
Umanitatea era ocupată cu războiul.
Unul mondial și distrugător.
De aceea a și rămas în istorie ca „Marele Război”.
De asemenea, cu revoluția bolșevică. Aceea care ulterior, ne-a distrus ceea ce aveam mai de valoare. lupa
Acum, am avut și noi un război.
Cu noi înșine.
Am mai avut unul cu dictatura medicală.
Apoi, cu prostia și lipsa de empatie, cu hoția și șmenul, cu minciuna și manipularea.
Și-ncă unul, cu virusul.
Am trăit momentele imnului răsunând înfricoșător din difuzoarele poliției, pe străzile goale și-n mințile noastre paralizate. lupa
Am văzut Armata pe străzi cu mitraliere și gândurile unora s-au dus cu treizeci de ani în urmă, la Revoluție.
Timpul s-a jucat cu mințile unora dintre noi.
Am pierdut oameni dragi, deși ne-ar mai fi putut bucura.
Am trăit dezamăgirea abandonării noastre prin suspendarea drepturilor și libertăților, care-s numai ale noastre, ale nimănui altcuiva. lupa
Am trăit frica și ne-am confruntat propriile slăbiciuni, cu ale celorlalți.
Ne-am descoperit. Pe noi, dar și pe ceilalți.
Partenerii noștri