• Sebastian Burduja: Pentru București și pentru țară, Sectorul 1 ar trebui să fie un model. Este un sector îmbătrânit, lumea nu-și dă seama. E un sector cu o populație vârstnică destul de însemnată.
  • Sebastian Burduja: Principala obiecție este lipsa comunicării. Conflictul nu vine din diferențele de viziune, mai ales că doamna Armand e un om de dreapta, chiar și foarte conservatoare, mai conservatoare decât mulți colegi liberali.
  • Sebastian Burduja: Cea mai mare barieră în calea lucrurilor bune din țară este rezistența funcționarului public, rezistența aia obtuză. Nu le cere nimeni să încalce legea, dar e mult mai simplu să nu-ți asumi răspunderea, să spui că nu se poate. Timpul trece, leafa merge și asta este.

Președintele PNL Sector 1, deputatul Sebastian Burduja îi reproșează primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, lipsa de comunicare cu liberalii, deși a câștigat alegerile cu votul acestora.

Sebastian Burduja spune că diferențele între liberali și Clotilde Armand, care se consideră un fel de CEO al primăriei, țin mai mult de viziune și stil decât de ideologie, recunoscând că vor mai fi tensiuni între ei până când acestea vor coincide.

Deputatul PNL afirmă că liderii USRPLUS vor să placă foarte mult publicului de pe Facebook și, pentru un pumn de like-uri, aruncă bombe care dinamitează  funcționarea primăriei în relația cu partenerii.

Recomandări

CAZ ÎNCHIS
ACUZAȚII, ACUZAȚII, ACUZAȚII
AI TELEFONUL BARBIE?
SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?

Sebastian Burduja atrage atenția că Sectorul 1 este un sector al extremelor, cu o populație îmbătrânită unde încă mai trăiesc oameni ca în secolul trecut, din cauza nepăsării și neimplicării.

Sebastian Burduja mai spune că în loc să piardă ore întregi scriind postări pe rețelele sociale pentru a fi autentici și a strânge like-uri, politicienii ar trebui să facă efectiv lucruri pe care să le vadă și cei care nu stau cu ochii pe Facebook.