Reese Whiterspoon, cunoscuta actriță americană deținătoare a unui premiu Oscar, și-a adus singură soarele în fiecare zi prin compania sa de producție Hello Sunshine.
O ferventă susținătoare a femeilor, actrița și-a gândit planul de afaceri punându-le pe acestea în centrul atenției și demonstrând că această abordare nu are legătură cu un proiect caritabil, ci cu unul profitabil.

Tot ea este cea care a fondat Clubul de carte al lui Reese, o comunitate de peste două milioane și jumătate de urmăritori pe Instagram. În fiecare lună, actrița alege câte o carte pe care o prezintă comunității, în același timp negociind drepturile de ecranizare ale unora dintre ele. Ceea ce oferă Reese publisherilor este vizibilitatea și aprecierea cărțiior în cadrul comunității sale.

O parte din ecranizări sunt produse de compania sa, iar în cazul cărții Mici Focuri Pretutindeni Reese a fost și producător, și actriță. Ulterior, filmele sau serialele sunt distribuite pe platformele binecunoscute de streaming.

În anul 2021, pachetul majoritar al companiei sale a fost achiziționat pentru suma de 900 milioane de dolari.

Nu este pic de hazard în abordarea sa în afaceri, iar succesul este circular, pornind de la clubul de carte la producția de filme și seriale și la distribuția lor.

Cum te poți inspira din strategia lui Reese?
 
• identifică un ambasador din lumea filmului cu valori comune și comunitate
• implică-l lunar în promovarea unui autor român în cadrul comunității
• negociază drepturi exclusive de producție de conținut video cu ambasadorul și autorii cei mai citiți

Recomandări

MAKE EU GREAT AGAIN
RĂZBOI ȘI PACE
SE ROAGĂ PENTRU NOI
NOTA DE PLATĂ
FIDELITATEA, BOALĂ GREA
NOLAN IA STARURILE