Denumirea de superforecasters se referă la persoanele care pot face previziuni legate de viitor și măsurabile statistic cu o acuratețe mai mare decât cea a experților. Termenul este un trademark al organizației The Good Judgement Project, fondată în 2011 de către trei experți în domeniul ști-ințelor comportamentale.
Advertisment
Super-prognozatorii au o inteligență peste medie și sunt buni la cifre. Însă adevăratul avantaj pe care îl au în comparație cu ceilalți și care îi poziționează într-un procent elitist de 2% este ușurința cu care gândesc deopotrivă analitic și probabilistic.
- În loc să își formeze o părere generală despre un subiect, aceștia au dorința și abilitatea să o structureze în părți componente. La o întrebare de genul “Care sunt șansele ca anul viitor țara X să iasă din Uniunea Europeană” ei vor răspunde cu o altă întrebare: Ce ar presupune un răspuns de da sau nu?
- Apoi, ei excelează la privirea din afară (outside view) și la ratele de referință (base rates). Ratele de referință exprimă probabilitatea cu care un anumit eveniment se poate întâmpla și sunt adesea disponibile în anuarele statistice. Care este rata de referință legată de ieșirea unei țări din spațiul UE? Nu prea mare.
Prin urmare, nu inteligența în sine îi ajută pe superforecasteri, ci modul cum o folosesc. Expertiza pe care ei o aduc are legătură cu deschiderea lor de a nu se lăsa în voia intuiției sau credințelor bazate pe experiență, ci în a îi asculta pe cei cu care nu sunt de acord și a-și updata permanent modalitatea de judecată.
Recomandări
Cum poți împrumuta din caracteristicile forecasterilor pentru a face prognoze mai bune în viitor?
• fă o listă cu întrebările pentru care ai nevoie de răspunsuri și pentru fiecare întrebare identifică alte 2-3 întrebări care derivă din aceasta la care să răspunzi
• caută date statistice legate de subiectele pentru care cauți răspunsuri
• ascultă argumentele celor cu opinii contrare
Partenerii noștri