Adolescența egal coșuri. Acneea, cum o numesc doctorii, e foarte comună în perioada pubertății și poate fi chiar dureroasă. Bucurați-vă! Dispare cu trecerea acestei etape.

De ce apar coșurile? Pielea produce o substanță grasă numită sebum, importantă pentru a menține pielea moale și impermeabilă. Sebumul este produs de glandele sebacee care se află lângă rădăcina firelor de păr din piele și ajunge la suprafață prin pori.

În timpul pubertății, pielea produce mult mai mult sebum. O parte se amestecă cu praful, murdăria și celulele moarte ale pielii. Amestecul poate să blocheze porii, astfel că bacteriile rămân închise în aceste spații minuscule și provoacă apariția coșurilor la suprafața pielii.

Recomandări

LEGEA MARȚIALĂ ÎN COREEA DE SUD
TRUMP, FASCINAT DE PUTERE
CUM TE VEDE OCCIDENTUL?
CINE GUVERNEAZĂ ROMÂNIA?
TRUMP AVERTIZEAZĂ HAMAS
DESCHIZI MAȘINA CU CEASUL

De obicei, coșurile apar pe față și pe gât, uneori și pe umeri sau pe spate.

Când porii sunt deschiși, sebumul se scurge din glandele sebacee de-a lungul firelor de păr până pe suprafața pielii.

Dacă porii sunt blocați, la suprafața pielii pot apărea mici puncte negre.

Dacă porii continuă să rămână blocați, sebumul se adună în acel loc, așa că la suprafața pielii apar puncte albe.

Dacă pielea este iritată sau ajunge mai multă murdărie, locul se poate infecta. Coșul se inflamează, se înroșește și apare puroiul.

Andreea, nu stoarce niciodată coșurile! O să iriți și mai mult pielea și riști să extinzi infecția.

Mâinile și unghiile trebuie să fie mereu curate și încearcă să nu atingi fața.

Dacă ai părul lung, încearcă să nu îți atingă fața, ar putea irita coșurile.

Poți încerca să le acoperi, dacă te deranjează, cu un produs corector antiacneic. Nu un fond de ten gros, astupă și mai mult porii și face situația și mai rea.

Dacă ai bubițe dureroase și urâte, mergi la un doctor. El te poate ajuta cu un tratament. Treci tu și peste asta!