Cele mai importante schimbări prin care trece o fată, spre deosebire de băieți, au loc în interiorul corpului ei. Asta pentru că cele mai multe organe genitale ale tale, Andreea, sunt ascunse în interiorul corpului tău și acolo faci copii. O fată are 2 ovare, 2 trompe uterine, un uter, un col uterin și un vagin. Toate acestea vor crește, la fel ca și restul corpului. Fetele au toate ovulele depozitate în ovare încă de la naștere, dar ele devin active doar după ce ajung la pubertate. Cam o dată pe lună, un ovul este eliberat dintr-un ovar prin cea mai apropiată trompă uterină. Între timp, pe uterul fetei s-a format o căptușeală groasă și moale. Dacă ovulul întâlnește un spermatozoid în trompa uterină, se poate atașa de căptușeala uterului și transforma în bebeluș. Dacă ovulul nu s-a întâlnit cu spermatozoidul câteva zile, se sparge. Atunci, căptușeala uterului, care e făcută în mare parte din sânge, se scurge încet prin vaginul fetei. Asta înseamnă a avea ciclu, cam o dată la 4 săptămâni. Sângerarea menstruală poate ține până la 7 zile, chiar dacă fetei îi curge o cantitate de sânge de doar 2 până la 4 linguri. Pentru ca sângele să nu-i păteze hainele, fata poate folosi un absorbant, care, atenție!, trebuie schimbat la câteva ore. A avea ciclu e un proces normal și sănătos, dar poate fi și dureros timp de o zi sau două. Fetele își continuă viața normal, deși am avut o colegă care, săraca, nu putea veni la școală în prima zi de ciclu, din cauza durerilor mari. Înainte de începerea ciclului, hormonii care îl controlează pot face ca fetele să se simtă deprimate sau să fie nervoase. Nu e moft, are și o denumire: sindrom premenstrual. Și nu vrei să fii în preajma mea atunci!   

Recomandări

CAZ ÎNCHIS
ACUZAȚII, ACUZAȚII, ACUZAȚII
AI TELEFONUL BARBIE?
SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?