• Irina are 29 de ani şi de 4 ani lucrează ca voluntar SMURD la ISU Bucureşti-Ilfov
  • Tânăra spune că voluntariatul e o prioritate pentru ea, fără să ţină cont de locul de muncă
  • Irina este asistent medical la un cabinet stomatologic

La cei 29 de ani ai săi, Irina e unul din oamenii pe care ai vrea să îi cunoști pentru a le mulțumi pentru solidaritatea lor. Ea e voluntar la ISU Bucureşti Ilfov și spune că nu îşi poate imagina cum ar fi fost viaţa ei fără să se dedice celor care au nevoie de ajutor şi sunt în suferinţă.

Pentru ea, voluntariatul nu e ceva nou. Uite ce mărturisește Irina: „Cea mai mare recompensă pe care o am, fiind voluntar pe ambulanţă SMURD este acel «mulţumesc» spus din suflet. Fac voluntariat din primul an de facultate, nu era ceva nou pentru mine, dar era nou că vin şi fac voluntariat la o unitate militară.  În 2016 m-am înscris în programul Salvator din Pasiune şi aşa am ajuns să fac parte din această familie“.

Colegii tinerei spun că nu e nicio diferenţă între Irina şi un pompier angajat. Iată ce spune unul din ei: „Fiind încă o persoană în plus este un lucru foarte bun, mai ales că îi place ceea ce face şi pune suflet“.

Recomandări

ALERTĂ ÎN NORVEGIA
IOHANNIS VREA ÎN SENAT
ISRAELUL DEPĂȘEȘTE LINIA ROȘIE
BANII VIN, BANII PLEACĂ!
CUM TE INFLUENȚEAZĂ POLITICA
UE AJUTĂ DUPĂ INUNDAȚII

În prezent, Irina este asistent medical la un cabinet stomatologic, dar spune că „locul de muncă l-am ales în aşa fel încât să pot veni aici şi să fac în continuare ceea ce fac de aproximativ 4 ani de zile“. Totuși, visul ei e ca atunci când va avea ocazia să poată fi angajat SMURD.