Luís Vaz de Camões s-a născut 1524 și a devenit este poetul național al Portugaliei și unul dintre clasicii literaturii universale. Măiestria versurilor sale a fost comparată cu cea a lui Homer, Vergilius și Dante.
A fost unic fiu al unei familii din mica nobilime, și-a părăsit țara și a plecat în India pentru a se îmbogăți (fiind perioada marilor descoperiri geografice). Se presupune că Luís de Camões a studiat la Universitatea de la Coimbra, dar nu se cunosc date exacte. A slujit apoi ca soldat în Africa de Nord, a trăit în Macao și Goa și s-a stabilit în Mozambic. Abia în 1570 s-a întors în Portugalia. Camões a scris elegii, ode și sonete. Capodopera sa este Lusiadele sau Lusiada (1572), operă epică de mari proporții, influențată de Odiseea, ce relatează epopeea poporului lusitan (portughez) și a descoperirilor sale peste mări. Ca recompensă pentru creația sa ori poate pentru activitatea lui din Orientul Îndepărtat, i se acordă o mică pensie din partea regelui Sebastian. Moare sărac, pe un pat de spital, în 1579.
Ca apreciere a operei sale literare și în memoria sa, ziua națională a Portugaliei este data la care s-a stins marele scriitor, 10 iunie. În 1989 s-a instituit Premiul Camões, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume. Lusiada, tradusă și în limba română, ne ajută să înțelegem cum un popor mic a ajuns să colonizeze, să stăpânească și să-și impună limba sa romanică peste părți din Asia, Africa și peste aproape jumătate din America de Sud.
Advertisment