- Elevii vor fi obligaţi să poarte masca de protecţie pe tot parcursul examenelor naţionale.
- Ministerul Educaţiei a întrerupt achiziţia măştilor care ar fi trebuit să ajungă în şcoli săptămâna aceasta.
- Prof. Rafila: elevii ar trebui să fie pregătiţi şi cu măşti de bumbac la examen.
Alexandru, elev în clasa a XII-a a făcut acasă o simulare de Bacalaureat. A vrut să vadă cum poate să respire atâtea ore cu o mască de protecţie pe faţă.
Advertisment
ALEXANDRU RĂDULESCU, elev clasa a XII-a: În camera mea temperatura nu este nici pe aproape cea care va fi la examenul naţional, timp de 1 oră şi 53 de minute nu a fost deloc uşor să port această mască. Deseori am încercat să îmi dau masca puţin sub nas, ceea ce presupun că ne-ar fi permis şi la examen. Am simţit că nu mă pot concentra suficient şi că nu pot resipira destul de bine.
Există, însă, o problemă. Achiziţia măştilor pentru elevii şi profesorii care se vor întoarce la şcoală a fost anulată de cei de la Ministerul Educaţiei. Măştile trebuiau să ajungă în şcoli în această săptămână.
Recomandări
”Achiziţia a fost întreruptă pentru că cei care au venit cu oferta de licitaţie iniţial au spus că au pe stoc întreaga cantitate de măşti, 17 milioane de măşti, pentru ca la final să constatăm că aveau 1 milion 300 de măşti”, declară ministrului Educaţiei, Monica Anisie.
Ce poţi face tu într-o astfel de situaţie dacă eşti elev? Să te apuci să-ţi faci acasă o mască din bumbac. Soluţie adusă recent în discuţie şi de profesorul Alexandru Rafila.
Partenerii noștri