Pasiunea, perseverența, motivația și anduranța sunt calitățile care definesc un campion, iar Paul Georgescu este românul căruia aceste însușiri îi vin în mod natural. În viața de zi cu zi e un tată implicat și un profesor de sport dedicat; în viața profesională, e un reper de curaj și performanță. Ca deținător al titlului de Triple Crown la înotul în ape deschise în urma parcurgerii Canalului Mânecii, Catalina și 20 Bridges, Paul a stabilit și un record mondial omologat de reprezentanţii Guinness World Records după ce a înotat 3,5 km la numai 4°C, în mai puțin de o oră. Care e povestea din spatele campionului mondial la Ice Swimming cu cea mai rapidă milă parcursă în Cercul Polar, ce îl face să continue și ce ambiții are pentru următoarele competiții, ne va spune chiar el:

Sportul și disciplina sunt deprinderile care garantează o experiență de viață productivă, o minte limpede și o sursă de împlinire cu fiecare ideal pe care îl atingem. Paul Georgescu duce mai departe aceste principii prin lotul de sportivi pe care îi formează, prin activitatea sa excepțională și prin inspirația pe care o insuflă celor pasionați, confirmand o dată în plus că Smart is the new cool!

Recomandări

MAKE EU GREAT AGAIN
RĂZBOI ȘI PACE
SE ROAGĂ PENTRU NOI
NOTA DE PLATĂ
FIDELITATEA, BOALĂ GREA
NOLAN IA STARURILE