- Marcel Ciolacu și-a asumat răpunderea în Parlament pe proiectul privind noile măsuri fiscal-bugetare. Față de proiectul inițial, taxa aplicată pe cifra de afaceri a băncilor, în următorii doi ani, se dublează la 2%.
- Șansele unei moţiuni de cenzură după asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de măsuri sunt nule pentru că PNL şi PSD deţin majoritatea, spune Kelemen Hunor.
- România e obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. CEDO a respins contestația Guvernului român.
- Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, spune că România aşteaptă şi merită o decizie pozitivă cu privire la extinderea spaţiului Schengen.
- Elevii vor învăța cu și despre inteligența artificială la liceu, prin intermediul unor materii opționale, prevede proiectul Strategiei Naționale pentru AI.
- Peste 60% dintre tinerii din generația Z vor să studieze business, arată un sondaj International University Fair.
- UE avertizează platforma X, fosta Twitter, că trebuie să se conformeze noilor legi privind combaterea dezinformării,chiar dacă a părăsit Codul UE. X are cel mai mare număr de postări cu mesaje false.
- Ciobănescul german al preşedintelui Biden, Commander, a atacat din nou un membru al personalului Secret Service. Este al 11-lea atac al cățelului.
- iPhone 15 Pro Max nu are cea mai bună cameră de pe telefon. Noul flagship de la Apple a fost depășit de modelul P60 Pro de la Huawei, într-un nou clasament.
- Azi, în cea de-a treia zi a Paris Fashion Week, vezi colecția de primăvara-vară de la Balmain. Iți reamintesc, în urmă cu 10 zile, au fost furate 50 de piese din noua colecție a casei de modă.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri