- Telefoanele mobile sunt interzise în toate școlile din țară, începând de azi, atât în timpul orelor cât și în pauze.
- Debitul Dunării atinge 6.100 metri cubi/s, iar prognozele indică un vârf de până la 9.000 metri cubi/s, sub estimările inițiale.
- Și după ploi și inundații devastatoare, specialiștii ANM anunță valori termice tot mai ridicate, de peste 30 de grade, în sudul României.
- Deși Rusia s-a opus, statele membre ONU își iau angajamente pentru un „viitor mai bun”. Pactul vizeză războiul și schimbările climatice.
- Guvernul rus a publicat o listă a țărilor care nu sunt pe placul lui Putin. Singurele țări din UE care nu sunt menționate sunt Ungaria și Slovacia.
- Partidul Social Democrat câștigă, dar doar pentru moment. Primele exit polluri după închiderea urnelor arată că partidul lui Scholz conduce cu 31% din voturi.
- Paștele va fi sărbătorit de catolici și de ortodocși în aceeași zi, nu doar în 2025, ci pentru totdeauna, anunță Papa Francisc.
- Musk plănuiește să lanseze în următorii 2 ani, 5 misiuni pe Marte fără echipaj. Racheta reutilizabilă Starship face parte din plan.
- Lando Norris continuă să spere la titlul mondial în Formula 1. Britanicul s-a impus în Singapore fără nicio emoție – a terminat la 20 de secunde de Verstappen.
- Echipa Europei câștigă Laver Cup 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri