- Biroul Electoral Central se va pronunța vineri asupra solicitării PNL de a analiza dacă președintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare fără ca legea să fie modificată, anunță președintele AEP, Toni Greblă.
- Gabriel Vlase este acuzat că a plagiat zeci de pagini din doctoratul susţinut la Academia SRI. Lucrarea include cel puțin 66 de pagini copiate.
- Iohannis a avut în 2023, 29 de deplasări oficiale cu avioane private. Cât au costat? Peste 40 milioane lei!
- Iar tu circuli cu restricții pe Magheru. Nicușor Dan anunță că banda unică pentru STB va fi amenajată între Universitate şi Piaţa Romană, pe ambele sensuri.
- Mircea Fechet declară că în luna august a acestui an aproape 80% dintre recipientele reciclabile au reintrat în sistemul de recuperare şi refolosire.
- Rustem Umerov spune că trupele ucrainene detectează săptămânal 12.000 de ținte cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Inundațiile au ajuns și la Cannes. Străzile s-au transformat în râuri din cauza ploii torențiale. Apa a măturat mașinile parcate.
- Ryan Routh, bărbatul acuzat că a încercat să-l omoare săptămâna trecută pe Trump, oferă 150.000 de dolari celui ce reușește să-l omoare pe fostul președinte.
- De acum există și școală de Inteligență Artificială. Sam Altman lansează oficial OpenAI Academy. Compania promovează inovarea în domeniul AI și creșterea economică.
- „Săptămâna Modei” ajunge și la Paris. Astăzi Christian Dior și Yves Saint Laurent prezintă noile colecții pentru femei.
- Netanyahu aprobă stare de urgență pentru o săptămână, până pe 30 septembrie, în urma intensificării violențelor din ultimele zile.
- Comisia Europeană propune alocarea a 21 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor români afectați de seceta și grindina de anul ăsta.
- Cards Against Humanity dă în judecată SpaceX pentru că ar fi folosit timp de 6 luni terenul companiei. Acum îi cere lui Musk daune de 15 milioane de dolari.
- Astăzi ajunge în cinematografele din țară „Anul Nou care n-a fost”, un film scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu.
- Cercetătorii australieni au descoperit un tip nou de celule care formează vasele de sânge și macrofagele. E o premieră mondială, spun australienii.
- O pictură rară a lui René Magritte va fi scoasă la licitație în New York. E vorba de L’empire des lumières, din 1954 și este estimată la peste 95 de milioane de dolari.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri