• Preşedintele Klaus Iohannis a început azi turneul în America Latină cu vizita oficială în Brazilia. Acesta a zburat din nou cu un avion privat de lux, Boeing care are 19 locuri, o sală de cinema și un dormitor VIP.
  • Înmatriculările de autoturisme noi cresc în România, în primul trimestru al anului, cu 27,7%, în comparaţie cu anul anterior, iar autoturismele „verzi” înregistrează un salt 34,8%.
  • Comisia Europeană vrea să întrerupă acordurile cu companii spațiale private americane, precum SpaceX, pentru a lansa sateliți de navigație europeni de ultimă oră.
  • O revistă pentru adulți din Franța a vândut peste 150.000 de exemplare în câteva ore, pentru că pe copertă dar și în revistă apare ministrul francez al Afacerilor Sociale, Marlene Schippa.
  • Femeile căsătorite sau cele care au o relație pe termen lung, au o sănătatea generală mai bună, sunt mai fericite și mai prospere decât cele singure, arată un nou studiu Harvard.
  • Descoperirea unei gene ARRDC 5 la mai multe specii de mamifere ar putea deschide calea pentru un contraceptiv masculin foarte eficient, reversibil și non-hormonal pentru oameni și animale, spun cercetătorii de la Universitatea din Washington.
  • Telescopul James Webb a surprins o explozie declanșată de ciocnirea a două galaxii. Cele două galaxii au început să se ciocnească acum 700 milioane de ani.
  • Elon Musk avertizează într-un nou interviu că inteligența artificială ar putea duce la „distrugerea civilizației”, chiar dacă a spus că va lansa o platformă de inteligență artificială, „TruthGPT”, care să concureze cu ChatGPT.
  • HBO a lansat oficial al patrulea trailer pentru viitorul serial The Idol, ce-i va avea în distribuție pe The Weekend și Lily Rose Depp. Primul episod va apărea pe 4 iunie.
  • Marea insulă de gunoaie din Pacific are propriul ecosistem. Cercetătorii au descoperit numeroase viețuitoare precum crabi sau anemone minuscule. Insula gunoaielor are de 6 ori suprafața României.

Recomandări

SECRETUL BANILOR
PARTIDELE VOR PROTESTE
ALERTĂ SANITARĂ ÎN SUA
CE-I PLAC GLUMELE LUI
IRANUL AJUTĂ RUSIA
DIN OSTAȘ, SCRIITORAȘ