• Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, prins în flagrant în timp ce lua mită de 1,25 milioane de lei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Avocații lui vor contesta decizia Tribunalului Vaslui.
  • Premieră pentru România realizată de medicii de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca. Unui pacient i-a fost transplantată o a treia grefă renală.
  • În Europa, aproximativ 84 de milioane de adulți cu vârste cuprinse între 15 și 65 de ani au încercat cel puţin un drog o dată în viaţă, arată o statistică europeană.
  • Răbdarea Occidentului este mai scurtă decât războiul din Ucraina. Se pare că sprijinul SUA începe să se clatine.
  • Curtea Penală Internaţională ar putea acuza Rusia de crime de război, pe motiv că a provocat în mod deliberat foamete în Ucraina după invazie. Putin riscă și el o nouă inculpare.
  • Britanicii protestează împotriva Brexitului și cer înapoi în UE. „A fost o greşeală uriaşă”
  • Ana Bogdan câștigă turneul WTA de la Parma, după ce a învins-o în finală pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova, cu 7-5, 6-1.
  • Max Verstappen câștigă în Japonia. După pilotul olandez, Lando Norris a ocupat al doilea loc, iar americanul Oscar Piastri s-a ales cu locul 3.
  • Sonda spațială Parker a călătorit prin interiorul unei erupții solare pe care a reușit să o înregistreze. Instrumentele de la bord au arătat că particulele solare au avut viteze de până la 1.350 de kilometri pe secundă.
  • ANM a emis un cod galben și unul portocaliu, avertizând că aproape jumătate de țară va fi afectată de instabilitate atmosferică și ploi.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA