• Cum românizezi o chestie nemțească – și una care funcționa. Cei trei directori ai liceului german din București au demisionat pentru că – susțin ei – au fost supuși unei situatii umilitoare în timpul unui control de la Ministerul Educației. Totul a început după ce un părinte spune că ii era terorizat copilul de un profesor supărat că părintii au intrerupt meditatiile cu el.
  • „Occidentalilor, nu mai sunteți occidentali!” a fost strigătul care i-a mișcat de pe scaune pe milionarii și miliardarii de la Forumul Ecoomic Mondial de la Davos. Îi apartine presedintelui Argentinei Milei, care îi mai ceartă pe ideologii lumii pentru că au inventat o luptă care de fapt nu există – cea dintre femei și bărbați.
  • E la modă să fii zgârcit! Condiția: să le spui prietenilor ce faci MAI BINE cu banii salvați. Este studiul pe care abia aștept să il dezbat cu Nemo.
  • Sătul de protestele din stradă, Ciolacu a bătut palma cu fermierii supărati. Le-a promis – din nou – că le dă suta de euro la hectar – despăgubiri pentru că fermierii români au ieșit in pierdere din cauza cerealelor ieftine din Ucraina. O altă măsură este că fermierii vor putea conduce tractoare cu permise auto de categoria B și B1
    Adio, originalitate! Prima carte premiată în care autorul a dat copy paste la ce a scris Inteligența Artificială!
  • Dorința vieții tale! Medicii te trimit la petrecere! Dar e obligatoriu să dansezi! De ce te face mai sănătos… pentru că dansul te ajută să slăbești

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1