Sunt o mamă singură. Din fericire, am moștenit niște bani frumoși de la fostul meu soț, Dumnezeu să-l ierte, așa că nu trebuie să lucrez prea mult. Îmi iau proiecte de scurtă durată, atunci când băiețelul meu Cristi este la școală. Vacanțele lui sunt vacanțe și pentru mine. Vara obișnuim să plecăm 3 luni în munți. În Piatra Craiului. Avem o căbănuță acolo și toată ziua stăm afară. Facem drumeții, stăm cu vecinii, ne împrietenim cu turiștii, copiii se joacă la râu, se plimbă cu poneii, se plimbă cu trăsura trasă de cai, numărăm stelele, mâncăm sănătos, ne bem ceaiul în liniște, citim, povestim. Ne conectăm. O conexiune care, în timpul școlii, îmi lipsește. De la luat de mână și urcat pe munte, la “lasă-mă mama că mă văd colegii”, e distanță lungă. Și dureroasă pentru orice părinte. Plus că, de când începe școala, parcă e alt copil. Vine acasă cu tot felul de expresii și de idei de efectiv îmi stă mintea-n loc. Parcă îl spală pe creier gașca asta de la școală. Nu știu ce să mai fac să îl țin cât mai departe de puștii ăștia care îl influențează extrem de negativ. Când reîncepe școala, două săptămâni parcă suntem la reeducare. Și uneori, atât de scurtă mi se pare vacanța mare. Iar cu două săptămâni înainte începe să mi se strângă stomacul de nervi și de frustrare. Pentru că știu că iar o să îmi pierd copilul. Așa că am început să mă gândesc la o soluție: homeschooling din Piatra Craiului. Sună bine, nu-i așa?
Advertisment