Sunt mamă singură. De 3 luni aștept o vacanță de 3 zile. Am nevoie. Eu și relația pe care încerc să o construiesc cu Andrei, iubitul meu. E fiert, dacă mai amân o săptămână, mă duc singură în vacanță.
Prima seară. Sună Maria, mârâită: Mami, mi-e dor de tine! Mami, când te întorci? Mami, zici că ai plecat de-o lună! Stăm o oră pe video, Andrei e în pat lângă mine, dar mai are puțin și se ridică și pleacă. Închid telefonul: mai gata, femeie, că abia ai plecat de-acasă!
A doua seară, plânsete peste plânsete: Mami, m-ai abandonat! Mesaje de la fostul: Plânge copilul acasă după tine! Ce hal de mamă ești? Prietene, sunt aici de-o zi jumate și am și eu dreptul la viața mea privată, nu doar tu.
A treia seară, sună Maria umflată de plâns. Se pune pe jelit. E o durere din inimă, nu e răsfăț. Plânge până vomită.
Andrei e plin de spume. Nu pot să mă bucur și eu de tine nici măcar 3 zile, sunt mereu a patra roată la căruță.
Nu pot s-o las pe Maria așa. Mă sfâșie. Îmi fac bagajele la 12 noaptea și plec după ea.
Ajung la 3 dimineața, mă duc direct la fostul. O iau din pat. O înfășor într-o păturică. O bag în mașină și o iau spre casă. Mamiii, a venit mamiii! Și adoarme lin, cu capul pe pieptul meu.
Tocmai am intrat din nou în clubul mamelor singure, dar nu-mi pasă. Andreiul ăsta nu mă merita. Nici pe mine, nici pe copilul meu.