Sunt mamă singură și sigură. Hai în stradă pentru mine. Și pentru tine!

Sunt o mamă singură. Am ieșit în stradă zilele acestea.

Sunt învățătoare, îmi cresc singură copilul, dar nu prea mai am cu ce.

S-au scumpit toate, iar salariile noastre erau, dar mai ales acum le simțim, ca pe o bătaie de joc.

Desigur că ne hulesc mulți: marș înapoi la catedră, sunteți niște semi-analfabeți, sunteți bully.

Dincolo de faptul că nu suntem toți așa, v-ați gândit vreodată cât de greu ne e, ca părinți, pentru că suntem părinți înainte de a fi profesori, cum ne simțim când copiii voștri vin la ore și încep să-și arunce pe bănci telefoanele de fițe, gențile de fițe, hainele de fițe, să povestească în gura mare cum au fost ei plecați o lună pe Coasta de Azur, cum vorbesc ei 5 limbi străine, deși limba română e cea mai străină de ei, iar eu, eu cea care am ca misiune să vă educ copiii, să strâng bani un an întreg ca să pot să îmi duc fiul o săptămână la mare? Normal că mă frustrez. Normal că nu îmi mai pasă. Pentru că nici vouă nu vă pasă de mine. Și nu vă pasă nici de educația copilului vostru. Plătiți bone, menajere, grădinari, cu mai mulți bani decât suntem plătiți noi, dar vreți ca noi să vă educăm copilul!

Să fie manierat, să știe să calculeze, să scrie, să citească, dar suntem plătiți mai prost decât cei care le spală chiloții, tund gazonul sau fac o ciorbă.

Îmi doresc să fiu un dascăl mai bun și să pot ține pasul cu tehnologia. Dar nu-mi mai rămân bani de cărți, formări, work shop-uri.

Îmi doresc să fiu un dascăl mai bun, dar copilul meu plânge că vrea să mă mai vadă și la față și că vrea să renunț la meditațiile de seara.

Mama, toată ziua ești la școală, seara faci meditații și noaptea corectezi lucrări. Când o să ai timp și pentru mine?

Când o să se trezească România, puiule! Sunt sigură.