• Zece polițiști din cadrul Compartimentului Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara sunt suspectați că au luat în ultimele patru luni mită, de 384 de ori, pentru înmatricularea unor mașini fără programare.
  • Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, luni dimineața au fost duși la audieri 10 agenți de poliție din cadrul SRPCIV – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara.
  • Aceștia au fost suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită.

UPDATE 19.15 Polițiștii au fost reținuți

Cei zece polițiști au fost reținuți, ei urmând să fie prezentanți instanței cu propunere de arestare.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni, în perioada ianuarie – mai 2021, aceștia ar fi pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat, cu titlu de mită, diferite sume de bani cuprinse între 20 și 100 de lei, totalizând aproape 100.000 de lei, pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cei 10 agenți de poliție sunt audiați luni de către un procuror la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând ca acesta să dispună luarea unor măsuri preventive.