10 polițiști locali din Ploiești au scutire medicală pentru turele de noapte. Primarul a solicitat verificarea documentelor

Zece polițiști locali de la Ordine Publică din Ploiești sunt scutiți medical de la turele de noapte, a afirmat Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, relatează Observatorul Prahovean.

Primarul a solicitat ca documentele să fie verificate de Casa de Asigurări și Sănătate.

Conform calculului, 10% dintre polițiștii locali de la Ordine Publică Ploiești au scutire medicală pentru turele de noapte pentru că ar avea probleme de tensiune.

„Toate aceste documente sunt emise de societăți comerciale care desfășoară activități medicale, de cabinete medicale și, cu tot respectul pentru meseria fiecăruia, pentru că nu am dreptul și nu am putea vreunul dintre noi să contestăm lucrurile acestea, este necesară o verificare. Avem aceeași situație la nivel de Dispecerat. Este un domn care poate lucra doar ziua. Noaptea nu. Are act medical în sensul acesta”, a explicat primarul Ploieștiului.

Exit mobile version