Un număr de 22 de persoane care au participat la protestele violente din Piața Unirii, din București, în noaptea de marți spre miercuri, sunt audiate, sâmbătă, la Poliția Capitalei.

Polițiști din cadrul Poliției Capitalei , sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Giurgiu, Prahova și Ilfov și mai multe mandate de aducere, în cazul infracțiunile săvârșite în noaptea de 29 spre 30 martie, în zona Piața Unirii, în timpul protestelor față de noile restricții.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și vor fi conduse la audieri 22 de persoane.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Polițiștii au găsit materiale pirotehnice în casele protestatarilor

În timpul perchezițiilor au fost găsite și ridicate mai multe probe și mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și de al Direcției Generale de Jandarmerie a municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.