- DNA a deschis 33 de dosare penale pentru achiziţii publice de echipamente medicale în starea de urgenţă
- Printre cei anchetaţi se află şi persoane cu funcţii de conducere din cadrul autorităţilor contractante
- Anunţul a fost făcut făcut de şeful DNA, Crin-Nicu Bologa, în cadrul unei întâlniri online cu jurnaliştii
Crin-Nicu Bologa, procurorul-şef al DNA, ne informează că de la startul epidemiei de coronavirus au fost înregistrate 33 de dosare penale, dintre care, în 25 de cauze, procurorii s-au sesizat din oficiu.
Concret, sunt vizate achiziţii de echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete, dar şi achiziţii de măşti medicale neconforme, considerate periculoase şi interzise în UE.
Printre persoanele anchetate, „care au înţeles să profite de pe urma acestei pandemii”, sunt şi persoane cu funcţii importante în cadrul autorităţilor contractante.
„Dacă v-aş spune şi funcţia, aţi identifica şi persoana. În scurt timp veţi avea şi aceste informaţii, cred că nu va dura mult”, a spus Bologa, care a dat asigurări că instituţia pe care o conduce de câteva luni acordă o atenţie sporită sesizărilor venite din partea cetăţenilor.
În discuţia online cu jurnaliştii, procurorul a amintit că printre inculpaţii din dosarele instrumentate de DNA în ultima perioadă se numără mai mulţi parlamentari şi un fost ministru.