A fost găsită fata de 15 ani, răpită de pe o stradă din Târgu Mureş. Ce le-a spus minora poliţiştilor

fata-rapita

fata-rapita

Poliţia Română a anunţat că a fost găsită minora în vârstă de 15 ani, din Odorheiu Secuiesc, pentru care a fost declanşată alerta de „răpire copil”.

„În ceea ce privește minora de 15 ani, din Odorheiul Secuiesc, a carei răpire a fost sesizata la data de 30 noiembrie 2020, vă comunicam că, în aceasta dimineața, aceasta și unchiul sau s-au prezentat la sediul Poliţiei municipiului Târgu Mureș. De asemenea, minora a declarat verbal că a fost plimbată cu autoturismul prin județul Mureș, după care a fost lăsată într-o autogara din Târgu-Mureș, unde a fost găsită de unchiul sau”, a anunțat Poliţia.

Răpirea a fost sesizată luni după-amiază, iar din primelele cercetări ale Poliţiei reieşea faptul că aceasta a fost luată cu forţa şi introdusă într-o maşină, care apoi a pornit spre o locaţie necunoscută.

Exit mobile version