• Biserica Catolică Franceză a deschis o anchetă privind abuzurile minorilor.
  • S-au descoperit peste 2.900 de agresori sexuali.
  • Papa Francisc a schimbat legile Bisericii Catolice.

Mii de pedofili au acționat în cadrul Bisericii Catolice franceze începând din 1950, afirmă șeful unui grup de anchetă care investighează abuzurile comise de membrii bisericii.

Jean-Marc Sauvé a declarat presei franceze că această comisie a găsit dovezi privind existența a peste 2.900 de agresori, dintr-un total de 115.000 de preoți și alți clerici.

„Aceasta este o estimare minimă”, a adăugat el.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Comisia urmează să publice un raport lung. Acesta se bazează pe arhivele bisericii, ale tribunalelor și ale poliției, precum și pe interviuri cu victimele.

Anchetă deschisă încă din 2018

Ancheta a fost comandată de Biserica Catolică Franceză în 2018, după o serie de scandaluri în alte țări.

Jean-Marc Sauvé, un înalt funcționar public, a declarat pentru ziarul francez Le Monde că grupul de experți a predat probe procurorilor în 22 de cazuri în care ar putea fi lansată o acțiune penală.

El a adăugat că episcopii și alți oficiali de rang înalt ai Bisericii au fost informați cu privire la alte acuzații împotriva unor persoane care sunt încă în viață.

Printre membrii comisiei se numără medici, istorici, sociologi și teologi. Peste 6.500 de victime și martori au fost contactați pe parcursul a doi ani și jumătate. Raportul final are 2.500 de pagini.

Christopher Lamb, de la publicația romano-catolică The Tablet, a declarat pentru BBC că scandalurile de abuzuri au aruncat Biserica în „cea mai mare criză din… 500 de ani”.

La începutul acestui an, Papa Francisc a schimbat legile Bisericii Catolice pentru a incrimina în mod explicit abuzurile sexuale, în cea mai mare revizuire a Codului Penal din ultimele decenii.

Noile reguli fac din abuzul sexual, atragerea minorilor, posesia de pornografie infantilă și acoperirea abuzurilor, o infracțiune în conformitate cu dreptul canonic.