• Un șofer a lovit un grup de patru persoane care mergeau pe o stradă din Teleorman.
  • Trei persoane dintre cele patru se află în stare gravă, iar o femeie se află în stare de șoc.
  • Traficul rutier este oprit pentru intervenția salvatorilor.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN5C Giurgiu-Alexandria, în zona localității Bujoru, județul Teleorman, șoferul unei mașini a lovit un grup de patru persoane, care mergeau pe stradă.

Din primele informații, unul dintre răniți este în stare gravă. La fața locului sunt patru echipaje medicale, ISU și polițiști.

Traficul rutier este oprit pentru intervenția salvatorilor.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Potrivit ISU Teleorman, este vorba de patru persoane, trei fiind în stare gravă, iar o femeie de aproximativ 42 de ani este în stare de șoc și a fost preluată de echipajul paramedical.

O altă femeie de circa 35 de ani, în stop cardiorespirator, a fost preluată de echipajul SAJ Teleorman, care a început rapid manevrele de resuscitare.

O tânără de 19 ani este inconștientă, cu multiple traumatisme, și a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la UPU Alexandria, iar o adolescentă de 15 ani este, de asemenea, inconștientă, cu multiple traumatisme, preluată de SMURD Zimnicea și transportată la UPU Alexandria.