alephnews Vezi versiunea web

Administrația Trump lansează o amplă campanie împotriva Curții Penale Internaționale. Țările aliate SUA ar putea fi presate să se conformeze

Sandu Maria · 13 iul. 2026, 19:06

Administrația Trump lansează o amplă campanie împotriva Curții Penale Internaționale. Țările aliate SUA ar putea fi presate să se conformeze

Administrația Președintelui Donald Trump a început o campanie diplomatică menită să izoleze Curtea Penală Internațională (CPI) și analizează noi sancțiuni împotriva instituției, pe motiv că aceasta „reprezintă o amenințare la adresa suveranității Statelor Unite“, potrivit Reuters.

Potrivit unui oficial al Departamentului de Stat, autoritățile americane iau în calcul măsuri precum interdicții de călătorie și anularea vizelor pentru oficialii Curții, extinderea sancțiunilor economice și presiuni asupra altor state pentru a se retrage din CPI sau pentru a nu-i recunoaște autoritatea.

Secretarul de stat Marco Rubio și alți oficiali americani desfășoară deja o campanie diplomatică prin care încearcă să convingă guvernele partenere să respingă competența Curții de a investiga sau judeca cetățeni americani, în special oficiali și militari.

Washingtonul avertizează că statele care beneficiază de sprijin militar, de cooperare în domeniul securității sau de alte forme de asistență din partea SUA ar putea fi supuse unei analize mai stricte dacă refuză să susțină această poziție.

Statele Unite nu au fost niciodată membre ale Curții Penale Internaționale și susțin de mult timp că aceasta nu are jurisdicție asupra cetățenilor americani. Curtea, înființată în 2002, are misiunea de a judeca persoane acuzate de crime de război, genocid și crime împotriva umanității, atunci când statele implicate nu pot sau nu doresc să le tragă la răspundere.

Relațiile dintre Administrația Trump și Curtea Penală Internațională s-au deteriorat și mai mult după ce, în noiembrie 2024, CPI a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Donald Trump.

Luna trecută, trei judecători ai Curții au deschis o acțiune în justiție împotriva Administrației Trump, contestând sancțiunile impuse de Washington și susținând că acestea sunt ilegale.