- Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința finală într-un dosar de corupție care-i implică pe Nelu Eduard Ismana, agent de poliție, și Ghazal Hamwi Wadah, om de afaceri sirian.
- Cei doi au fost condamnați definitiv la închisoare pentru luare și dare de mită.
- Dosarul penal a fost deschis în noaptea de 7 spre 8 martie 2019.
- Nelu Ismana ar fi acceptat suma de 100 de euro drept mită, iar apoi a negat că ar fi luat banii.
- În urma unui flagrant, Ismana a fost percheziționat și a motivat că ține suma de 100 de euro la ciorap pentru că „Am o nebunie a mea de a ascunde banii, în şosetă, în pantofi, în buzunare ascunse, nebunie pe care am căpătat-o la prima căsătorie, din cauza fostei mele soţii când mi-a luat toţi banii din casă şi a mers să se distreze cu amantul”.
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința finală într-un dosar de corupție în care au fost trimiși în judecată Nelu Eduard Ismana, agent de poliție, și Ghazal Hamwi Wadah, omul de afaceri sirian, relatează Adevărul.
Ghazal Hamwi Wadah, președintele Ligii Arabilor Sirieni din Timișoara, și Nelu Ismana au fost condamnați definitiv la închisoare pentru luare și dare de mită.
Dosarul penal pentru acest caz a fost deschis în noaptea de 7 spre 8 martie 2019.
Cum a fost organizat flagrantul
Nelu Eduard Ismana a intrat în tura de lucru pe 7 martie la ora 22:00, alături de un alt coleg agent de poliție. Aceștia au fost repartizați să patruleze pe raza Secției 1 de Poliție Timișoara.
Între orele 01:30 și 02:00, Nelu Ismana a tras pe dreapta un autoturism marca Mercedes, la volanul căruia se afla afaceristul sirian, Ghazal Hamwi Wadah.
Nelu Ismana i-a cerut afaceristului sirian actele pentru control, moment în care a observat că ITP-ul autoturismului a expirat. Ismana i-a arătat constatarea și colegului său, apoi i-a comunicat sirianului că plăcuțele de înmatriculare îi vor fi ridicate, iar talonul îi va fi reținut.
Acesta a fost momemtul în care afaceristul sirian a scos un teanc de euro din buzunar și le-a spus celor doi polițiști că ar vrea să facă o „înțelegere” cu ei „astfel încât să fie bine”.
Inițial, cei doi polițiști au refuzat banii, iar Ismana a mers către mașina poliției pentru a întocmi un proces-verbal. Către mașină a pornit și al doilea agent de poliție. Ismana i-ar fi spus colegului său că afaeristul sirian „cunoaște foarte mulți polițiști și că ar fi mai bine să-i întocmească un proces-verbal de contravenție în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului, și anume că inculpatul nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului, fapt care a atras o sancțiune mai blândă”.
Totuși, colegul lui Ismana ar fi fotografiat talonul care demonstra că ITP-ul autoturismului ar fi fost expirat și a trimis fotografia șefului său direct.
Mesajul colegului lui Ismana către superiorul lor direct
Colegul lui Ismana: „Prima dată am văzut hârtia și după i-a dat-o cocoloș. El nu cred că știe că am văzut”.
Superior: „Ești sigur că ai văzut asta?”.
Colegul lui Ismana: „Șefu’, tremur de frică. Credeți că mă joc cu asta sau vă deranjam? Și acum e suspicios cu cine vorbesc, ce vorbesc”.
Ismana: „Am o nebunie să ascund banii în șosetă”
Șefa Serviciului Județean Anticorupție și un procuror de la Parchetul Tribunalului Timiș au pus la cale flagrantul. Cei doi polițiști, Ismana și colegul său, au mers în parcarea unui supermarket, pentru un presupus caz al unei mașini sparte.
Ismana a fost percheziționat și i s-a găsit suma de 100 de euro ascunsă în ciorap.
„La ora intrării în serviciu, după ce l-am apostrofat pe fostul coleg, întrucât a doua zi era 8 martie, l-am întrebat ce o să-i cumpere viitoarei soţii, iar el mi-a spus că nimic, iar eu i-am spus că am 100 de euro la ciorap, dimineaţă când ies din serviciu o să cumpăr 3 buchete de flori şi 3 parfumuri pentru soacră, soţie şi fiică. Am o nebunie a mea de a ascunde banii, în şosetă, în pantofi, în buzunare ascunse, nebunie pe care am căpătat-o la prima căsătorie, din cauza fostei mele soţii când mi-a luat toţi banii din casă şi a mers să se distreze cu amantul, fapt care a dus inevitabil la divorţul nostru”, a spus Ismana.