Cei patru bărbaţi reţinuţi în urma scandalului de la Suceava – în timpul căruia doi jurnaliști şi un activist de mediu au fost bătuţi cu bestialitate de aproximativ 20 de persoane – vor fi cercetați sub control judiciar, a anunțat sâmbătă Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei
Advertisment
Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei i-a pus sub controlul judiciar pe cei patru bărbaţi acuzaţi de agresarea unui activist de mediu şi a doi jurnalişti care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava.
„La data de 18.09.2021 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 4 inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 din Codul penal (3 dintre inculpați) și a infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 1 din Codul penal (cel de al patrulea inculpat).
Recomandări
În fapt s-a reținut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, județul Suceava, cei patru inculpați au lovit cu pumnii și picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant”, a transmis Parchetul într-un comunicat.
Este vorba despre Tiberiu Boșutar, pe care agresorii l-au forțat să se dezbrace și l-au trimis așa acasă.
Potrivit sursei citate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar față de cei patru inculpați.
„Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, precum și asigurarea bunei defășurări a urmăririi penale și înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică”, precizează sursa citată.
Ministrul de interne: Incidentul de la Suceava este de neînţeles. Masa lemnoasă, exploatată legal
„Este regretabil şi de neacceptat ca în România anului 2021 să se întâmple astfel de lucruri. Totodată, este de neînţeles ce s-a întâmplat acolo, având în vedere că cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal. Garda Forestieră a spus acest lucru. Adică exploatau legal acea suprafaţă. Pentru mine este de neînţeles cum s-a ajuns la aceste violenţe”, a declarat Lucian Bode, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.
El a mai spus că va fi făcută o evaluare internă la IPJ Suceava a modului în care polițiștii au acționat.
Partenerii noștri