• Navalnîi a numit mai multe persoane, inclusiv un veteran de război, „ruşinea ţării”
  • Alexei Navalnîi a respins acuzaţiile şi spune că statul a orchestrat cazul pentru a îi strica imaginea
  • Navalnîi execută în acest moment o pedeapsă de trei ani de închisoare

Alexei Navalnîi a revenit la tribunal, vineri, pentru un proces în care este acuzat de calomnie, relatează The Guardian. Arestarea liderului opoziţiei din Rusia, din luna ianuarie, a generat o serie de proteste care s-au întins pe parcursul a mai multor weekenduri şi care s-au lăsat cu foarte multe arestări.

Procesul se referă la un clip lansat anul trecut, care avea scopul de a sprijini modificările aduse de Vladimir Putin constituţiei, care îi permit să rămână la putere până în 2036. Navalnîi a spus că cei care au fost de acord să apară în respectivul clip, inclusiv un veteran din Al Doilea Război Mondial, în vârstă de 95 de ani, pe nume Ignat Artemenko, au fost „ruşinea ţării”.

Navalnîi a respins acuzaţiile şi spune că statul a orchestrat cazul pentru a îi strica imaginea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dacă este găsit vinovat, Alexei Navalnîi poate primi o amendă sau muncă în folosul comunităţii. Legislaţia a fost recent modificat pentru a înăspri pedepsele pentru calomnie, însă avocatul lui Navalnîi a spus că nu se pune problema ca Navalnîi să primească o condamnare, pentru că presupusa infracţiune a avut loc înainte de a fi schimbată legea.

Alexei Navalnîi execută în acest moment o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru că a încălcat condiţiile de eliberare condiţionată într-un caz de delapidare din 2014. Procurorii l-au acuzat că nu a comunicat cu autorităţile anul trecut, în timpul în care s-a aflat în Germania.

Navalnîi a fost arestat la întoarcerea în Rusia şi judecat la scurt timp. În urma arestării lui Navalnîi, proteste masive au fost organizate în toată ţara, iar poliţia a arestat peste 10.000 de persoane.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a declarat că ţara este pregătită să întrerupă relaţiile cu Uniunea Europeană, dacă Rusia va fi din nou sancţionată.